Competiția FDI 2018

Rezultate evaluare proiecte FDI 2018
NOTĂ: În urma solicitărilor primite din partea universităților termenul de depunere a proiectelor din cadrul Competiției FDI-2018 a fost prelungit până luni 12 martie ora 16.00.

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat competiţia de proiecte finanţate din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2018. Competiţia se desfăşoară potrivit prevederilor Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltare instituţională a universităţilor de stat, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3094/25.01.2018.

Competiția este coordonată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) care va evalua şi selecta proiectele depuse de universităţi.
Pregătirea şi depunerea proiectelor se realizează în perioada 20 februarie – 12 martie 2018 (conform notei de mai sus). Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, începând cu data de 26 februarie 2018, pe platforma UDiManager administrată de UEFISCDI (accesibila la următorul link: uefiscdi-direct.ro), unde va fi disponibil și Ghidul de depunere online a proiectelor pentru finanţare din FDI-2018.
Sunt vizate pentru finanţare din FDI 2018 șase domenii strategice:

  • Domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră);
  • Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;
  • Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice din cadrul universităţilor;
  • Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;
  • Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
  • Domeniul 6: susținerea cercetării de excelență din universități.

Suma maximă care poate fi obţinută de o universitate pentru fiecare proiect este de 400 mii lei, cu următoarele excepții: D3 (doar pentru grădini botanice) – 500 mii lei; D4 (societăți antreprenoriale studențești – SAS) – 250 mii lei.

IMPORTANT! Calendarul detaliat de desfăşurare a competiţiei şi alte detalii privind întregul proces se regăsesc în Pachetul de informaţii pentru FDI 2018.

Contacte:
cnfis@cnfis.ro – pentru informații suplimentare
support@uefiscdi-direct.ro – pentru probleme tehnice