Raportare 2023 – activitate cercetare/ creație artistică/ performanță sportivă

Raportare date activitate cercetare/creație artistică/performanță sportivă

(24 aprilie –  15 iunie 2023)

!!! Înainte de descărcarea machetelor de pe această pagină, vă rugăm să apăsați butonul de actualizare al browserului, pentru a vă asigura că descărcați cea mai nouă variantă !!!

Raportarea datelor privind activitatea de cercetare/ creație artistică/ performanță sportivă a cadrelor didactice și de cercetare din universități,  cu data de referință 1 ianuarie 2023, planificată pentru perioada 24 aprilie – 31 mai 2023,  se prelungește până la data de 15 iunie 2023, inclusiv. Datele sunt necesare pentru calcularea indicatorilor de calitate din Clasa C2. Cercetare științifică/ creație artistică, pentru aplicare în anii 2024 și 2025.

Anexele instituționale pot fi încărcate în platforma ANS, pentru validare și raportare finală, începând cu data de 8 mai 2023.

Modalitate de raportare:

La nivel individualdatele privind activitatea de cercetare se raportează de fiecare cadru didactic sau de cercetare titular la 1 ianuarie 2023 (inclusiv angajat în condițiile art. 294 alin. (3) – (5) din Legea nr. 1/2011, cu normă întreagă, cu un contract de muncă pe perioadă determinată, valid în perioada de raportare).

Informațiile raportate sunt:

  • pentru întreaga activitate:
    • domeniul și punctajul total CNATDCU, conform standardelor CNATDCU valabile la 1 ianuarie 2023 (IC2.1) – doar de către profesori, conferențiari și echivalenți (CS I,  respectiv CS II);
    • indicii Hirsch ([!NOU!] calculați pe fiecare platformă: Google Scholar, Web of Science, Scopus, indiferent de domeniul CNATDCU în care este încadrat cadrul didactic sau de cercetare– pentru activitatea de cercetare științifică (IC2.2);
    • citările nominale în publicații de specialitate și cronici în presa scrisă – pentru activitatea de creație artistică (domeniul artistic)
    • citările nominale ale activităţilor sportive în publicații de specialitate şi cronici în presa scrisă, titlurile onorifice sau publicaţiile de specialitate, realizate la solicitarea unui organism  de specialitate reprezentativ – pentru activitatea de performanță sportivă (domeniul știința sportului și educației fizice);
  • pentru activitatea din ultimii 4 ani (2019 – 2022):
    • articolele publicate în reviste/volume indexate (ISI Roșu, Galben, Alb – link sau din categoria ISI Arts&Humanities, ISI Emerging Sources Citation Index, ISI Proceedings, IEEE Proceedings sau ERIH+) și brevetele obținute la nivel național, european, internațional sau cele triadice – pentru activitatea de cercetare științifică (IC2.3);
    • realizarea/participarea la proiecte individuale, de grup și colective, respectiv nominalizările/premiile obținute  pentru activitatea de creație artistică (domeniul artistic);
    • performanțele sportive obținute în campionate: la nivel universitar, național, european, mondial sau în competiții de reprezentare a României (si competiițiile asimiliate campionatelor); recorduri obținute la nivel național, european, mondial/olimpic – pentru activitatea de performanță sportivă (domeniul știința sportului și educației fizice);
    • [!NOU!] cărțile de autor, volumele colective editate, capitolele în volume colective publicate la editurile de prestigiu internațional recunoscute de CNCȘ (conform listei disponibile la următorul link) și edițiile critice și traducerile publicate la o editură clasificată A de către CNCȘ (conform clasificării disponibile la următorul link) – pentru activitatea de performanță în științele umaniste (doar pentru domeniile CNATDCU asociate științelor umaniste: Filologie (Limba si literatura), Filologie (Limbi moderne aplicate), Filosofie, Istorie, Istorie (Studiul patrimoniului), Teologie, Studii culturale, Istoria si teoria artei, Muzică (fără Interpretare muzicală)).

La nivel instituțional: datele raportate de fiecare cadru didactic și de cercetare din universitate se centralizează în machetele instituționale (Anexa 1 și Anexa 6, Anexa 6.1, Anexa 6.2, [!NOU!] Anexa 6.3 – v. secțiunea Machete de raportare și documente suport).

Anexele instituționale vor putea fi încărcate în platforma ANS* începând cu data de 8 mai 2023 (după etapa de validare primară, premergătoare raportării finale), în secțiunea „Import anexe cercetare” (referința ianuarie 2023), conform ghidului privind încărcarea și verificarea primară a datelor, disponibil și în platformă.

Machete de raportare și documente suport:

Machete de raportare:

La nivel individual:

Pentru calcularea indicatorului IC2.2:

  • Anexa 4. Platforme pentru calcularea impactului activității științifice (indice Hirsch Google, Web of Science, Scopus);
  • Anexa A4.1. Fișa individuală pentru impactul creației artistice – IC2.2;
  • Anexa A4.2. Fişă individuală pentru impactul performanţei sportive – IC 2.2.

Pentru calcularea indicatorului IC2.3:

  • Anexa 5. Fişă individuală de articole şi brevete IC2.3 (perioada 2019-2022)
  • Anexa A5.1. Fişă individuală pentru performanţa creaţiei artistice IC2.3 (perioada 2019-2022) (brevetele se raporteaza in Anexa 5) 
  • Anexa A5.2. Fişă individuală pentru performanţa sportivă IC2.3 (perioada 2019-2022)  (brevetele se raporteaza in Anexa 5) 
  • [!NOU!] Anexa A5.3. Fişă individuală pentru performanţa în științele umaniste IC2.3 (perioada 2019-2022)

IMPORTANT! Datele care au fost raportate pentru perioada 2019 – 2020 (cuprinse și în raportarea cu data de referință 1 ianuarie 2021) vor fi reverificate pentru validitatea încadrării și vor fi completate în formatul nou tabelar.

La nivel instituțional:

  • Anexa 1. Tabel instituțional privind activitatea de cercetare a cadrelor didactice și de cercetare titulare din universitate;
  • Anexa 6Tabel instituțional privind articolele și brevetele;
    • Anexa 6.1. Tabel instituțional privind performanţa creaţiei artistice
    • Anexa 6.2. Tabel instituțional privind performanţa sportivă
    • [!NOU!] Anexa 6.3. Tabel instituțional privind performanța în științele umaniste

Documente suport:

  • Cerinte si recomandari raportare date – IC2023 – pregătirea la nivel individual și instituțional a datelor privind activitatea de cercetare.
  • Anexa 2Structurarea arhivei electronice
  • Anexa 3. Centralizator privind standardele minimale CNATDCU (inclusiv mod de calcul pentru domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie (Anexa 3.1); Științele Pământului (Anexa 3.2) – Anexa OM 6129/2016;
  • Motor de căutare, pe baza codului ISSN, pentru încadrarea revistelor în jurnale ISI Roșu, Galben sau Alb (pentru cei patru ani de raportare 2019-2022 – articolele publicate in 2022 se vor raporta la lista JCR 2021, publicata in anul 2022) – document suport

 


Pentru întrebări/clarificări vă rugăm să transmiteți un email pe adresa cnfis@cnfis.ro

 *Platforma ANS de colectare a datelor statistice poate fi accesată de către fiecare universitate în parte la adresa http://date.invatamant-superior.ro, printr-un cont instituţional, coordonatele acestuia fiind transmise de UEFISCDI către adresa de e-mail confirmată la nivelul universităţii.