Competiția FDI 2023

 

Competiția FDI 2023 – Rezultate

Ministerul Educaţiei a lansat competiţia de proiecte finanţate din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2023. Competiţia se desfăşoară potrivit prevederilor Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltare instituţională a universităţilor de stat, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 6453/22.12.2022.

Competiția este coordonată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) care va evalua şi selecta proiectele depuse de universităţi.
Pregătirea şi depunerea proiectelor se realizează în perioada 01 – 20 februarie 2023. Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, începând cu data de 07 februarie 2023, pe platforma UDiManager administrată de UEFISCDI (accesibila la următorul link: uefiscdi-direct.ro), unde va fi disponibil și Ghidul de depunere online a proiectelor pentru finanţare din FDI.

Sunt vizate pentru finanţare din FDI 2023 șapte domenii strategice:

  • Domeniul 1: creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior;
  • Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;
  • Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare , a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităţilor, folosite pentru instruirea studenților;
  • Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităţilor;
  • Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
  • Domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare în universități.
  • Domeniul 7: corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră;

 

Suma maximă care poate fi obţinută de o universitate pentru fiecare proiect este de 400 mii lei, cu următoarele excepții: D3 (doar pentru grădini botanice) – 600 mii lei; D4 (societăți antreprenoriale studențești – SAS) și D7 (piața muncii) – 250 mii lei.

 

IMPORTANT! Mai multe detalii privind întregul proces sunt disponibile în Pachetul de informaţii pentru FDI 2023.

Eventualele contestatii pot fi transmise, dupa afisarea rezultatelor, pana pe data de 21.03.2023, inclusiv (la adresa de e-mail cnfis@cnfis.rosemnate cel putin de reprezentantul legal al universitatii).

Contact:
cnfis@cnfis.ro – pentru informații suplimentare
support@uefiscdi-direct.ro – pentru probleme tehnice