Dezvoltare instituțională

Universităților de stat li se alocă un fond distinct pentru dezvoltarea instituțională (FDI), din bugetul alocat Ministerului Educației pentru învățământul superior. Acest fond pentru dezvoltarea instituțională se adresează îndeosebi celor mai performante instituții de învățământ superior din fiecare categorie (universități centrate pe educație; universități de educație și cercetare științifică / universități de educație și creație artistică; universități de cercetare avansată și educație) și se alocă după criterii competitive bazate pe standarde internaționale.

Rolul FDI (conform metodologiei CNFIS) este:
– de finanțare a universităților în vederea dezvoltării instituționale se realizează pe baza unor contracte instituţionale cu MEd.
– FDI se adresează celor mai performante instituţii de învăţământ superior din fiecare categorie (universităţi centrate pe educaţie; universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică/ universităţi de educaţie şi creaţie artistică; universităţi de cercetare avansată şi educaţie).

Fondul de dezvoltare instituțională cuprinde sume pentru:
a) Dezvoltarea instituțională a universităților recent fuzionate
b) Finanțarea unor proiecte specifice de dezvoltare instituțională pentru promovarea unor programe de studii noi, creşterea capacității instituționale, îmbunătățirea calității activității didactice, dezvoltarea infrastructurii de cercetare, cultivarea legăturilor cu comunitatea locală și/sau regională, incluziunea socială și/sau internaționalizarea activității de învățământ superior

Fondul de dezvoltare instituţională se alocă după criterii competitive bazate pe standarde internaţionale și vizează:
■ conformitatea proiectului de dezvoltare instituțională cu politicile naționale de dezvoltare a învățământului superior;
■ conformitatea proiectului de dezvoltare instituțională cu planul strategic al instituției de învățământ superior aplicante;
■ calitatea proiectului (definirea obiectivelor; adecvarea mijloacelor pentru atingerea obiectivelor; fundamentarea bugetului; măsurile de asigurare a calității etc.);
■ impactul anticipat al implementării proiectului și sustenabilitatea efectelor acestuia;
■ capacitatea instituției de implementare a proiectului în vederea obținerii de fonduri de dezvoltare instituțională, universitățile elaborează proiecte de dezvoltare instituțională;

Toate instituțiile de învățământ superior de stat sunt eligibile pentru a depune proiecte specifice de dezvoltare instituțională, care pot viza unul sau mai multe dintre următoarele domenii:

■ promovarea unor programe de studii noi;
■ creşterea capacității instituționale;
■ îmbunătățirea calității activității didactice;
■ dezvoltarea infrastructurii de cercetare;
■ cultivarea legăturilor cu comunitatea locală și/sau regională;
■ incluziunea socială;
■ internaționalizarea activității de învățământ superior.

2024: Competiția pentru alocarea FDI se va desfășura conform Metodologiei de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 6900/28.12.2023.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei în 2024 accesaţi Competiţia FDI-2024.

2023: Competiția pentru alocarea FDI se va desfășura conform Metodologiei de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 6453/22.12.2022.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei în 2023 accesaţi Competiţia FDI-2023.

2022: Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 5825/17.12.2021.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei în 2022 accesaţi Competiţia FDI-2022.

2021: Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3320/2021.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei în 2021 accesaţi Competiţia FDI-2021.

2020: Competiția pentru alocarea FDI se va desfășura conform Metodologiei de alocare și  utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat propusă de CNFIS și aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3115/2020.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei în 2020 accesaţi Competiţia FDI-2020.

Pentru detalii privind  adaptarea la condițiile pandemiei de coronavirus în implementarea proiectelor FDI-2020, puteți consulta următorul document informativ.

2019: Propunerea CNFIS privind Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat a fost aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3129/05.02.2019.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei în 2019 accesaţi Competiţia FDI-2019.

2018: Propunerea CNFIS privind Proiectul de OMEN pentru Metodologia de alocare și  utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat a fost aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3094/25.01.2018.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei în 2018 accesaţi Competiţia FDI-2018.

2017: Propunerea CNFIS privind Proiectul de OMEN pentru Metodologia de alocare și  utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat a fost aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3629/2017 şi Anexa OMEN 3629/2017

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei în 2017 accesaţi Competiţia FDI-2017.

2016: Propunerea CNFIS privind Proiectul de OMEN pentru Metodologia de alocare și  utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat, aprobată prin OMENCS nr. 3632/12.04.2016.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea competiţiei din 2016 accesaţi Competiţia FDI-2016.

2015: Propunerea CNFIS privind Proiectul de OMEN pentru Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat.

2014: Propunerea CNFIS privind Proiectul de OMEN pentru Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat.

2013: Propunerea CNFIS privind Proiectul de HG pentru Metodologia de alocare și utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituțională a universităților de stat.